Florin Busuioc

- Cum arată o zi din viața dv? Care sunt momentele ce vă aduc bucurie?

O zi din viața unui om nu este o chestie extraordinară, dacă e orice zi, o zi obișnuită, nu este deloc o chestie extraordinară. Mă trezesc dimineața, îmi beau cafeaua, mă duc la o repetiție dacă am  repetiție, pe la ora 11 și jumătate termin repetiția pentru că trebuie să o iau pe Catinca de la școală, o iau, o duc acasă, îi pregătesc ceva să mănânce, stau un pic cu ea, după care ne apucăm ușor ușor de teme. Și facem noi împreună acolo temele, ori cu mine, ori cu soția, că nu fac numai eu chestia asta. Dar în general ne ocupăm amândoi de povestea asta. După aceea, Catinca trebuie să plece la gimnastică aproape zilnic și o așteptăm până termină, dacă putem să așteptăm, care poate să aștepte. Eu nu prea pot să aștept pentru că în general are gimnastică de la ora 7 seara și eu la ora 7.40 intru în știri, așa că o las acolo și o ia soția. La știri lucrurile sunt cunoscute, știm ce se întâmplă acolo, teasing-ul ăla de câteva secunde cu Andreea Esca, zic în mare așa cam cum o să fie vremea, și după aceea vine directul. Apoi înregistrez știrile de 11 și jumătate, că nu are rost să stau până la ora aia acolo și mă duc acasă. Asta este o zi obișnuită, o zi normală, o zi benignă, nu este o zi care să dea o satisfacție nemaipomenită; satisfacția este în faptul că sunt alături de copiii mei, de familie, de soție.

După care sunt alături de colegii mei de la Pro sau de la teatru, dacă am vreo repetiție. Nu am satisfacții nemaipomenite. Pentru că nimeni nu are și trebuie să recunoaștem că zilele sunt repetitive. Se cam repetă, nu sunt neobișnuite, nu sunt extraordinare.

- Când ați descoperit afinitatea pentru teatru și care au fost primele experiențe pe o scenă?

Afinitatea pentru teatru e străveche, am descoperit-o, de fapt a descoperit-o tata pe la șapte ani, când m-a distribuit într-un spectacol la Hunedoara, la Teatrul Popular din Hunedoara, unde el era director, regizor și așa mai departe. M-a distribuit într-o piesă nu mai știu cum se numea... Nu mai țin minte titlul, dar știu că aveam două replici care erau așa:

- Mamă! Mamă! Vine un tren cu 9 vagoane de păcură.

- Da, puiul meu! (nu știu ce zicea mama)

- O să avem pâine, mamă?

Pentru că păcura aia însemna că o să fie de lucru, că o să fie treabă. Era o piesă mai așa, mai... nu știu dacă era comunistă, nu cred că era comunistă, dar era cu mineri, cu clasa muncitoare irlandeză sau ceva, nu știu, era o chestie. Plăcerea asta de a face teatru am descoperit-o însă mult mai târziu, sigur, tot cu tata, tot el a fost artizanul acestei treceri către teatru de la atletism, că eu făceam atletism de performanță și voiam să fac atletism, să fiu antrenor, atlet de performanță, deci vedeam o carieră în zona sportivă. Și tata m-a luat la un moment dat și mi-a dat un rol important, un rol principal într-o piesă care se numea „Diminețile unui băiat cuminte” a lui Dohotaru mi se pare că era piesa. Era o piesă bună, tot ușor comunistă ea așa, dar avea niște replici cam tăioase, că la un moment dat eram un tânăr muncitor care purta plete și barbă. „Și de ce, tinere porți dumneata barbă?!”, mă întreba un membru de partid. Și eu îi spuneam: „Domnul meu, și Marx purta barbă și a scris Manifestul Partidului Comunist.” Deci nu erau niște replici prea la îndemână, erau așa un pic tăioase și cu rolul ăla știu că am luat premiul de interpretare pe țară, un rol bun, premiu important la Cântarea României care era un festival pe vremuri unde veneau tot felul de trupe de teatru din toată țara de teatru de amatori și se jucau aceste spectacole și eu am luat premiul pentru interpretare. Marele premiu de interpretare pe țară, cred că aveam 16 - 17 ani pe atunci, eram în liceu și purtam barbă și părul lung. Atenție. Pentru că tata vorbise cu directorul școlii și a zis domne am nevoie să facă treaba asta, să joace rolul ăsta și mi s-a permis chestia asta. Deci, a fost bine într-un fel, rolul ăla mi-a dat un pic de avânt așa, după care am dat la Teatru, am picat, am dat de vreo cinci ori, mă rog, n-are importanță. Pe atunci erau foarte puține locuri și eram 386 pe un loc.

- Majoritatea dintre noi vă cunoaștem de la prezentarea rubricii de Meteo, pe care ne-o oferiți cu foarte multă naturalețe. Care vă sunt cele mai dragi colaborări TV în care ați fost implicat? Iar daca ați fi pus să alegeți între televiziune și teatru ce ați alege și de ce?

Eu am făcut foarte multe lucruri în televiziune. Am făcut mult voice-over, am început cu dublaje la desene animate, după aia am făcut voice-over la toate emisiunile concurs care erau la Pro TV și apoi am început să scriu. Am scris foarte mult pentru Pro TV, prezentări ale prezentatorilor, texte de cântece care se cântau la Dansez pentru tine, pe la toate emisiunile de fapt la care era nevoie, la Bingo... Am fost în spatele camerelor, un fel de drăcușor la Vara Ispitelor care-i punea pe toți să facă tot felul de chestii pe acolo, mă rog. Am avut foarte multe lucruri în televiziune de făcut, după care... a venit Meteo, mi-am făcut treaba la Meteo și o fac în continuare. A fost și emisiunea asta pe care am iubit-o enorm alături de Radu Anton Roman, Bucătăria lui Radu. Am umblat prin toată țara cu Radu Anton Roman, ne-am îmbogățit unul pe celălalt cu tot ce am descoperit în țară. Ăla a fost un proiect foarte drag mie. Între televiziune și teatru aș alege întotdeauna, oricând, teatrul. De ce? Pentru că relația este nemijlocită cu spectatorul. Relația asta nemijlocită îți aduce un soi de emoție pe care nu o simți în fața camerei de filmat. Simți emoție și în fața camerei de filmat, dar nu e același lucru. Emoția pe care o simți alături de oamenii pe care-i încânți este cu totul și cu totul alta decât cea din spatele unei camere.

- Aveți persoane care v-au inspirat de-a lungul carierei? Care ar fi acestea?

Dem Rădulescu. Cu siguranță Dem Rădulescu, un imens actor. Petrică Gheorghiu, care mi-a fost și profesor de pregătire pentru Facultatea de Teatru. Ovidiu Iuliu Moldovan pe care, de asemenea l-am avut la pregătire pentru Facultatea de Teatru. Marin Moraru pe care l-am iubit din tot sufletul meu. Ștefan Iordache un actor enorm, enorm, inegalabil. George Constantin. Același lucru. Horațiu Mălăele, iată, un actor care duce mai departe această artă și...cum să zic eu.. cred că este unul din cei mai mari actori din lume în prezent. Sunt foarte mulți oameni pe care-i iubesc, care m-au inspirat, pe care încerc să-i am alături sau în suflet când mă aflu pe scenă și de la care am învățat foarte mult.

- Ce sfaturi ați da unui tânăr care ar vrea sa urmeze drumul actoriei? Care ar fi acele elemente esențiale de care ar trebui să țină cont?

Tinerii de astăzi... Nu știu cum să zic, nu prea mai sunt atenți la detalii și fac lucrurile puțin cam superficial. Cel mai important sfat pe care pot să îl dau unor tineri este să găsească întotdeauna piese pentru vârsta lor. Să nu se arunce la personaje de 35 - 40 de ani pentru că nu pot să le facă, pentru că nu au această experiență. Am văzut spectacole cu tineri care jucau personaje de 35 - 40 de

ani. Nu era ok. Nu trecuseră prin viața aceea. Să joace ce li se potrivește. Și le mai dau un sfat tinerilor: să se adune în grupuri și să creeze spectacole împreună. Dacă ai niște colegi, niște prieteni cu care poți să faci treaba asta, fă-o! Poate fi un spectacol independent, nu trebuie să fie un spectacol al unui teatru. Acum putem să facem asta. Fă chestia asta tinere, pentru că stă în puterea ta și chiar e bine să o faci pentru că e nevoie de spectacol pentru tineri, e nevoie de tineri în spectacole și e nevoie ca lumea să vadă aceste spectacole.

- Care sunt locurile frumoase din România pe care vă place să le vizitați? Aveți vreun loc de suflet în care vă regăsiți?

Sunt superbe locurile din România, sunt atât de multe și atât de minunate. Eu mă duc destul de des la o pensiune din Cheile Râșnoavei. Acolo e minunat, mă mai duc în Mărginimea Sibiului, iarăși superb, îmi place foarte tare să mă duc în Retezat unde, iarăși avem un loc în care mergem din când în când și ne regăsim cumva și ne umplem bateriile. Prefer muntele. Mie marea nu prea-mi face bine,

nu-mi place foarte mult să stau la soare și atunci, din cauza asta, aleg muntele deși fetele mele ar alege marea, soția mea la fel. Mergem și la mare, nu le privez de această plăcere, desigur. Dar locurile care îmi sunt dragi mie sunt la munte.

- Jucați în prezent în spectacolul Weekend Comedy – ne puteți da mai multe detalii despre rolul pe care-l reprezentați și care sunt provocările în a-i da viață?

Rolul din Weekend Comedy mi se potrivește ca o mănușă. De ce? Pentru că este un bărbat ciufut, neplăcut, care… nu știu cum să zic, dar eu mă regăsesc în bărbatul ăsta din Weekend Comedy pentru că, deși poate nu par așa, sunt! Cam așa sunt. Și cine mă cunoaște mai adânc un pic zice: „Aaa... păi ăsta ești tu, mă. Tu ești ăsta, mă!” Adică seamănă într-un fel. Nu mi-a fost foarte greu, sincer. M-am regăsit destul de repede în personaj. Totuși, provocări ar fi. El e mult mai neplăcut decât sunt eu în realitate. E adevărat. Și provocarea a fost și este în continuare, pentru că încă nu am rezolvat această problemă, să joc vârsta mea, nu un om mai bătrân decât mine, pentru că eu am tentația de a juca un om mai bătrân decât mine. Important este să găsesc acele… pedale pe care să apăs în așa fel încât să nu mă duc în bătrânul mai bătrân decât mine, că am tentația asta, recunosc. Am recunoscut, uite, și

dacă veniți la Teatrul Nottara, joi, 12 decembrie, la ora 19 să vedeți acest spectacol o să încerc să scap de această problemă și o să fie bine.