„Lunga vară fierbinte a marilor festivaluri” la Teatrelli – Octavian Saiu îi aduce în fața publicului pe directorii a două importante festivaluri de teatru
O întâlnire cu cărțile pe față despre
fenomenul festivalier din România, dar și din străinătate. Ce tipuri de
evenimente merită urmărite? Ce este supraevaluat? Care este rolul
festivalurilor pentru public și pentru comunitate? Criticul de teatrul Octavian
Saiu îi are ca invitați pe 29 august, de la ora 21.00, în Grădina
cu filme (Piața Lahovari, Nr.7), în cadrul unei noi ediții a seriei de
dezbateri Teatrelli Anotimpurile dialogului despre teatru, pe Constantin Chiriac, directorul Festivalului
Internațional de Teatru de la Sibiu și pe Chris Simion-Mercurian,
directorul Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.
Fiind o ediție estivală, dialogul „Lunga
vară fierbinte a marilor festivaluri” se va muta din sala Teatrelli în
aer liber, în Grădina cu filme, un spațiu conex aflat tot în Piața
Lahovari nr.7. Intrarea este liberă pentru public în baza unei rezervări online pe www.bilete.ro sau
la Casa de bilete creart.
Punctând o tendință din ce în ce mai
prezentă și vizibilă în România, cea a dezvoltării constante a festivalurilor,
întâlnirea propune publicului o incursiune specială și incisivă în culisele
unor importante evenimente teatrale românești: Festivalul Internațional de
Teatru de la Sibiu - un adevărat fenomen autohton – și Festivalul Internațional
de Teatru Undercloud – primul și cel mai important festival de teatru
independent din România.
„Care este definiția unui festival de teatru? Ce înseamnă un astfel
de eveniment pentru o comunitate anume? Sunt întrebări esențiale, pe care de
multe ori uităm să ni le adresăm, plecând de la premisa că orice selecție de
spectacole, orice întâlnire artistică întinsă de-a lungul câtorva zile își
merită titlul. Și nu e așa. Deloc.Un soi de inflație a dus la demonetizarea
unui concept care, în sensul cel mai înalt, înseamnă revelația întâlnirilor și
a descoperirilor concentrate într-o perioadă de sărbătoare autentică. Dincolo
de festivalurile de agrement și de turismul festivalier, există aventuri care
dau fiecărui anotimp o altfel de temperatură: culturală, afectivă și nu în
ultimul rând umană.”, explică Octavian Saiu.
Criticul de teatru oferă și câteva
exemple: „Vara, de la celebrele festinuri
desfășurate la Edinburgh și Avignon la mici reuniuni de nișă, de la explozia de
spectacol din Sibiu la teatrul independent din Undercloud, aceste episoade de
bucurie schimbă pentru o perioadă ritmul și chiar sensul existenței unor
întregi comunități. Fără ele, nu doar un loc sau altul ar fi mai monoton, dar
lumea întreagă ar fi mai palidă. Despre sărbătorile adevărate ale teatrului,
despre teatralitatea sărbătorilor, despre <înflorirea spiritului uman>
vorbim la această ediție estivală a „Anotimpurilor dialogului...”.
Despre Octavian Saiu
Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un
doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la
universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia
şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut
conferinţeşi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi
Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul
Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al
Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a
susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław – Capitală culturală
europeană. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional
de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume,
Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru
(AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie.
Articolele şi studiile sale au apărut
în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul
volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) / In
Search of LostSpace (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu
(Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane
(Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia,
2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis
(Paideia, 2013), Hamlet şi nebunia lumii (Paideia, 2014) / Hamlet
and the Madness of the World (Editura ICR, 2016), Lecţia, o meditaţie
cu şapte teme (Nemira, 2015), Teatrul la persoana I (Nemira, 2016),
Clipa ca imagine: teatru şi fotografie (Nemira (2017). A primit
Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică
de Teatru în 2013.
Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Evenimentul este recomandat de Undercloud.
Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Evenimentul este recomandat de Undercloud.
Despre Teatrelli
Teatrelli este un proiect creart, un
spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului
producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și
artist-talk-uri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu