Spune-ne mai multe despre tine, pasiunile tale si cum ai descoperit atractia pentru Home&Deco?
Pfff…câteodată e așa de greu să răspunzi la întrebări simple. Am visat întotdeauna că voi face ceva bun, benefic pe lumea asta, că trebuie să am un scop în viață prin care să fac lumea mai frumoasă, dar nu știam exact cum voi face asta. Când eram mică credeam că voi ajunge pictoriță și că tablourile mele vor colora casele oamenilor și că-i vor face să zâmbească și să se simtă bine, să nu mai fie triști și supărați. Apoi am uitat de asta și mi-am dorit la un moment dat să mă fac psiholog ca să-i ajut pe oameni, dar am avut o profesoară bună în liceu (îi spuneam Zâna) care mă medita și care m-a întrebat de ce vreau să devin terapeut și am răspuns: pentru că iubesc oamenii! Atunci mi-a zis că există multe alte meserii prin care pot să ajut și să-mi manifest această iubire. A văzut că eram prea expansivă, prea motivată, prea energică. Din întâmplare am ajuns în presă. Pur și simplu m-am dus la un concurs de reporter la un radio local din Tg.Mureș pentru că mă săturasem să aud tot felul de știri care n-aveau legătură cu orașul meu. Am luat concursul pentru am fost foarte directă și le-am spus verde în față ce simt și ce-aș face.
Apoi am devenit corespondent local pentru mai multe ziare și pentru o televiziune importantă de la noi, ca să ajung în București ca reporter pe Senat. Am fost reporter de știri, jurnalist pe subiecte politice, dacă vrei, și devenisem foarte deprimată pentru că vedeam că lucrurile nu se schimbă ori cel puțin nu la fel de repede cum mă așteptam eu. Eram tristă pentru că ceea ce descopeream eu, știrile pe care le dădeam nu păreau să aducă o schimbare în bine în viața oamenilor. Poate că mi-a fost sortit să-mi iasă în cale sediul unei reviste de amenajări și să am curajul să intru pe ușa ei ca să aflu mai multe. Am realizat că asta îmi doresc să fac, să scriu despre lucruri folositoare și despre oameni care fac proiecte frumoase. A fost vorba despre un cumul de alegeri. Am ales să scriu despre ceea ce este de trebuință în casele, grădinile și vieților oamenilor și să intru în această lumea a amenajărilor, care nu este perfectă, dar care este așa cum visam în copilărie – cu multe culori, cu lucruri frumoase și cu povești despre fața bună a semenilor mei.
Atracția n-a fost așadar directă, ci am identificat un mediu în care puteam să-mi manifest crezurile, visele și abilitățile pe care le-am dobândit în timp. Am vrut să devin blogger specializat în subiecte de casă și grădină? Păi nici când eram jurnalist nu-mi trecea prin minte că ar putea exista așa ceva în doar câțiva ani. Dar pasiunea pentru culori, dragostea pentru oameni și visul că trebuie să fac ceva pentru o lume mai bună și mai frumoasă s-au concretizat într-un mod pe care nu mi-l putem imagina în această profesie, ca să-i spun așa. Deci pot spune că sunt un om fericit pentru că uitându-mă în urmă constat că multe dorințe mi s-au împlinit. Și dacă mie mi s-au îndeplinit înseamnă că este valabil și pentru ceilalți și eu vreau să-i ajut atât cât pot și mă pricep.
Zilele nu sunt nici una la fel, dar încerc să mă țin de programul meu. Îmi încep ziua devreme pe la 4,30 sau 5 și e perioada din zi care-mi place cel mai mult pentru e liniște și pentru că timp de o jumătate de oră sunt doar eu cu mine. Apoi răspund la mailuri, la câte pot pentru că primesc multe, iar pentru unele răspunsuri trebuie să muncesc mai multe zile – să caut poze, să vin cu idei, cu contacte. După asta trimit mailuri pentru documentarea necesară articolelor mele. Când am terminat cu partea asta de comunicare pe mail mă apuc să scriu și, între articole, pe parcursul unei zilei, mă întrerup cu micul dejun pentru gemenii mei, cu scosul câinelui afară, mai către prânz merg la întâlniri, iar seara, dacă nu sunt evenimente, mă întâlnesc cu prietenii mei, ies în parc cu câinele și mă zbat să mai bifez câteva pagini dintr-una din cărțile începute. Dacă n-am putere să citesc neapărat adorm la un documentar, în special despre animale sau călătorii. Îmi plac la nebunie! Desigur, vorbesc enorm de mult la telefon și încerc să răspund și cititorilor sau prietenilor pe Facebook, unde primesc foarte multe mesaje, dar nu întotdeauna reacționez la fel de repede cum s-ar aștepta oamenii. Da, am un program pe care mi l-am impus și ar părea că e monoton, dar la câte povești și cu câți oameni extraordinari am de-a face ar merita ca ziua să aibă 48 de ore! Am perioade de timp când merg prin țară și, de regulă, dacă mă pot abține să nu scriu, sâmbăta mi-o rezerv pentru mine și familia mea. Da, zilele mele sunt colorate grație oamenilor din jurul meu. Mă consider parte din curcubeul acesta de suflete care trăim împreună pe planeta asta fabuloasă.
Nu există vreo persoană cu care să interacționez și care să nu mă inspire, fie că e vorba despre un cititor care comentează ceva pe facebook sau vreun meșter, artist, designer despre care scriu pe blog, ori vreunul dintre prietenii mei care vine cu propriile povești de viață. Cei pe care-i admir sunt oamenii care au curajul să facă ceea ce au visat, cei care nu se lasă descurajați, cei care cred ca mine că imposibilul poate deveni posibil. Am întâlnit așa de mulți oameni care m-au inspirat de-a lungul timpului încât lista ar fi foarte lungă. Îmi cer scuze dacă nu-ți dau nume.
Toate locurile unde n-am mai fost pentru că în toate acele locuri sigur există oameni fascinanți de la care am ce afla și învăța.
Îmi plac poveștile despre oamenii care s-au regăsit și care n-au ținut cont de vârsta pe care au pentru a trăi așa cum simt sau oameni care au depășit o situație neplăcută și au trasformat-o în ceva benefic și frumos, poveștile despre cei care fac lucruri, care încep o mică afacere pe cont propriu, care au curaj. Ceea ce mă uimește este faptul că oamenii atunci când povestesc despre ei nu-și dau seama ce exemple extraordinare sunt pentru ceilalți, nu-și dau seama ce lucruri fac pentru că ei au impresia că sunt banali sau că au o viață monotonă. Foarte mulți nu realizează că sunt celebri pentru copiii lor, pentru rude sau prieteni, pentru clienți, că există oameni care îi vorbesc de bine, că se laudă că-i cunosc.
A fost o întâmplare hilară despre care merită să pomenesc. Am fost la un târg de materiale de construcții în București și am dat peste un stand cu uși și scări din oțel. Mi-a tras atenția acolo o ușă care reproducerea în oțel un motiv tradițional oltenesc, dar toate piesele erau atât de impecabil realizate încât eram sigură că producătorii sunt din străinătate, însă nu înțelegeam cum de le-a venit ideea cu motivul folcloric. Dar când am întrebat la stand cine le face și domnul Fugaciu mi-a răspuns timid și cu umerii lăsați că sunt făcute într-un mic atelier din București, că ei au o mică afacere de familie, am început efectiv să țip de bucurie, să vorbesc foarte tare, spuneam într-una: Cum? Sunt făcute la noi? La calitatea asta? Extraordinar! Felicitări! Vreau să vin să văd atelierul! Se poate acum? Da’ de când le faceți? Din ce la faceți? Și cât durează? Și aveți meșteri?
Domnul Fugaciu se înroșise, mi-a făcut semn cu mâna să vorbesc mai încet și am crezut că se adresează cuiva din spatele meu, dar când mă întorsesem am constatat că se umpluse standul de lume care aștepta răspunsurile lui la întrebările mele verbalizate poate prea vocal. Dar așa sunt eu, nu mă pot abține, dacă-mi place ceva trebuie să o spun clar și răspicat. Dar știi de ce se înroșise domnul Fugaciu? Avea impresia că-mi bat joc de el. Nimeni nu-i spusese la fel de entuziast că-i plac ușile, balustradele și ce mai fac ei prin minunatul lor atelier. Clienții nu vor să se arate bucuroși pentru că au impresia că producătorul va umfla prețul, rudele sau prietenii nu-ți spun nimic pentru că ei așa te știu dintotdeauna, cu treaba ta. Și apare o nebună care urlă că e extraordinar ce faci. Normal că ți se pare că femeia e dusă. Dar și după ce nebuna publică pe blog și producătorul vede reacțiile oamenilor începe să realizeze care e scopul lui pe lumea asta și se străduiește să-l împlinească cât mai bine și frumos posibil. Pe de altă parte și ceilalți oameni, care citesc despre producătorii despre care scriu, se miră că astfel de lucruri excepționale se fac în țara lor. Ei bine, pentru legătura asta dintre români, pentru emoțiile acestor descoperiri merită să n-am zi liberă!
Fără dubiu că există o legătură! Ce este până la urmă casa din punct de vedere al unei personalități? O extensie dincolo de corpul său :). Am observat că persoanele timide își amenajează casele foarte discret, cu puține culori, pe când cele extrovertite au mereu locuințele pline de obiecte la vedere. De asemenea, cei care au încredere în ei îndrăznesc să realizeze combinații de stiluri, firile artistice nu se sfiesc să-și vopsească mobila, să picteze pereții. Acasă e mediul nostru, acolo unde ne simțim în siguranță, dar și locul unde ne dăm frâu liber fără să ne fie teamă că ne judecă ceilalți. De aceea ar trebui să ne amenajăm casele așa cum simțim, nu cum “e la modă”.
Este o mare realizare în primul rând să ai propria casă. Pe bune că e! Gândește-te câți oameni stau cu chirie sau câți tineri sunt absolut descurajați gândindu-se că n-au cum să câștige banii necesari pentru a avea propria locuință, de a-și întemeia o familie. După ce ai casa ta poți avea doar o saltea, baie și bucătărie, că te simți în siguranță. După aia există suficient timp să-și amenajezi casa. Dar când o faci nu uita să fie ceva care să te ajute, să-ți ușureze diversele activități casnice și să-ți ofere locul necesar să fii tu cu tine. În primul rând casa trebuie să fie funcțională. Mai bine amenajezi în ani de zile, dar cu lucruri bune, decât repede și cu materiale și obiecte nasoale. Și nu trebuie să fie scumpe, ci bine alese. Când ajungi la decor musai să-ți alegi o temă de decorare. Asta te ajută să identifici în magazine ce se potrivește temei tale. Dacă ți-ai ales să ai o locuință decorată rustic nu o să-ți cumperi covoare persane, ci unele din iută, lână sau poate ajungi la carpete țesute de bunica, nu o să mai cumperi ghivece de flori lucioase, ci unele mate poate chiar teracotă cu picturi pe ele, n-o să dai banii pe lustre cu cristale, ci o să iei corpuri de iluminat poate din fier vopsit. Tema contează, te ajută.
De ce e important cum îți amenajezi casa? Păi în primul rând că-ți dă o mare satisfacție, te simți împlinit, ai certitudinea că n-ai muncit degeaba și că ești înconjurat de lucruri care-ți plac, care-ți aduc aminte de momente fericite. Când ai casa amenajată pe sufletul tău te grăbești să-i treci pragul, să uzi florile, faci curat cu plăcere, te simți bine acasă chiar dacă n-ai bani de concediu. Și când ești încojurat de furmos ești mai dispus să gândești și să te porți frumos. De aia e important!
Exista autenticitate si aici? in amenajarea locului in care ne petrecem timpul cu cei iubiti?
Autenticitatea e în îmbrățisări și pupături și fără reproșuri de prisos cum ar fi grija pentru franjuri, pentru perne, pentru perdele, să nu strici nu-știu-ce, să nu pui mâna nu-știu-unde. Autenticitatea e în manifestările față de oamenii dragi și când îți amenajezi casa musai trebuie să o aranjezi împreună cu ceilalți, să-i implici, să le placă și lor, chiar dacă sunt copii sau bătrâni.
Că află oamenii unii de alți, că-i văd cum capătă încredere în ei, că-i aud fericiți și bucuroși, că-i simt determinați să se exprime cum simt ei, că de undeva, nu știu cum, capătă curaj să se exprime, să facă ceea ce visau de când erau mici, că trăiesc și găsesc bucurie în asta, că încep să-și dea seama câte lucruri frumoase și ce oameni talentați și dedicați există în România, șara noastră, casa noastră.
Cei mai mulți ajung la mine prin Google search unde-mi tastează numele fie cu â din i sau â din a. Sunt ușor de găsit, doar blogul e cu numele meu, iar pe blog am rubrică de contact:). Alții dau de pe mine pe Facebook sau uite, pe un blog ca al vostru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu