Pentru prima dată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), 10 antreprenori locali devin parte din spectacol. În perioada 20–22 iunie, aceștia vor activa în Piața Mare din Sibiu într-un performance urban inedit, purtând în spate cel mai mic showroom posibil – mini-galerii itinerante care spun povești despre curaj, creație și antreprenoriat local.
FactoryLab @FITS este un proiect special dezvoltat de Mezanin Market și Raiffeisen Bank România, care aduce creația antreprenorială în mijlocul festivalului, într-o fuziune între artă, comerț și prezență vie. Fiecare antreprenor participant poartă propriile produse, expuse într-un ghiozdan-concept, oferind publicului ocazia să scaneze un QR code și să descopere povestea din spatele brandului – direct, uman, autentic.
Cine sunt antreprenorii care joacă rol principal în acest performance:
Airi Corsets – corsete inspirate din epoci istorice, reimaginate contemporan
D-Light by Mazdrunka – bijuterii cu poveste și simboluri de putere personală
Joined by Fire Studios – ceramică lucrată manual, cu suflet și glazuri experimentale
NONO – haine create sustenabil
Odyssée – lumânări și decorațiuni
The Artist by Peplum Clothing – haine cu linii curate și croieli fluide, produse local
PufaRina Atelier – haine din materiale naturale
Rozmarin Concept – eșarfe din mătase cu ilustrații locale
STRAIE by Vanessa Ressler – piese vestimentare inspirate de portul românesc reinterpretat
Anélle Maison – haine cu croi contemporan din materiale naturale
”Susținem FITS de 18 ani, iar implicarea în Factory Lab, care acum ajunge si la Sibiu ne permite să ducem mai departe misiunea de investi în creativitate și comunitatea micilor antreprenori. Este o fuziune specială, exact genul de proiecte care ne inspiră și ne conectează. Și, totodată, modul nostru de a spune: credem în oameni, artă și în puterea de a construi împreună, prin tot ceea ce ne unește.” – Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
„Antreprenorii nu au program fix – poartă afacerea în spate mereu. La propriu și la figurat. De aceea, la FITS, ei nu vin să vândă. Vin să inspire. Fiecare ghiozdan este o mostră de inițiativă locală, iar fiecare zâmbet primit în festival e o validare că #ThePowerOfCommunity chiar funcționează.”
— Silvia Floareș, co-fondatoare Mezanin Market
Pe lângă prezența antreprenorilor, activarea FactoryLab va include și interacțiuni cu publicul, sesiuni foto, stickere cu mituri despre antreprenoriat și provocări creative la fața locului
Despre Mezanin Market
Mezanin Market este un proiect al Asociației Antrepriza Culturală, care susține de 7 ani antreprenorii locali și artiștii independenți prin târguri, activări și proiecte colaborative. Cu peste 400 de creatori implicați din 2018 până în prezent, Mezanin Market este una dintre cele mai active platforme de validare a micilor afaceri creative din România.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.
De peste 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. www.raiffeisen.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu