Ediție extraordinară a "Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu" la Londra - Despre fenomenul Shakespeare
Pe 7 iulie, de la ora 19 (ora Londrei), publicul larg, dar și cel de specialitate, este aşteptat la o nouă întâlnire din seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”, o ediție specială organizată de creart/Teatrelli și Institutul Cultural Român (ICR). Dialogul va avea loc live, la sediul ICR Londra (Belgrave Square 1), cu intrare liberă. Pentru spectatorii din România, și nu numai, evenimentul va fi transmis și online, gratuit, atât pe Pagina de Facebook Teatrelli, cât și pe cea a ICR Londra, dialogul desfășurându-se în engleză (fără traducere). Dezbaterea va fi deopotrivă despre Shakespeare, despre teatru şi despre Europa prezentului.
Întâlnirea se intitulează Shakespeare, de la o margine a Europei la cealaltă: Text, subtext și context dincolo de granițe, invitatul lui Octavian Saiu fiind un specialist de renume mondial, Michael Dobson – directorul Institutului Shakespeare.
„În România, în Europa de Est, Shakespeare a devenit un dramaturg al Războiului Rece, grație unor sensuri mult mai adânci decât ar putea fi în contextul lor de origine. O nouă teatralitate shakespeariană provocatoare, poetică și politică deopotrivă, a fost impusă de artiști precum Liviu Ciulei sau Silviu Purcărete. Sfidând canoanele scenei occidentale, asemenea creatori nu numai că l-au recitit pe Shakespeare, dar l-au și rescris în stilul lor. Alături de un specialist de calibru, Michael Dobson, vă invit să vorbim despre Shakespeare la cealaltă margine a Europei. Acum, când absurdul războiului și marele mecanism al istoriei – cum îl numea memorabil Jan Kott – amenință din nou lumea, un astfel de dialog ne va aminti tuturor că Shakespeare este cu adevărat contemporanul nostru.”, explică profesorul Octavian Saiu, gazda seriei de întâlniri Anotimpurile dialogului despre teatru, inițiată și produsă de creart/Teatrelli.
Despre Michael Dobson
Michael Dobson, director al Institutului Shakespeare şi profesor de studii shakespeariene la University of Birmingham din Marea Britanie. Teza sa de doctorat, a fost coordonată de Stanley Wells, iar cea mai mare parte a fost scrisă pe parcursul celor doi ani petrecuţi ca cercetător și profesor la Harvard. După experienţa la Harvard, Michael Dobson a lucrat la o serie de alte universități din America de Nord. În anul 2005, s-a transferat la Birkbeck College, University of London (unde a pus bazele unui nou program de masterat despre Shakespeare și reprezentaţii contemporane, în colaborare cu Shakespeare’s Globe), înainte de a fi numit la conducerea Shakespeare Institute în 2011. A mai primit granturi şi burse de la American Council of Learned Societies, British Academy, American Philosophical Society, Society for Theatre Research şi Leverhulme Trust, a predat ca profesor invitat la Peking University în China şi la Lund University în Suedia și a făcut parte din comitetul de program al Shakespeare Association of America.
Este fondator și membru al consiliului de administrație al European Shakespeare Research Association; decanul academic al Programului „Shakespeare” la şcoala de teatru British-American Drama Academy; referent de carte și teatru pentru BBC și London Review of Books; membru al consiliilor editoriale al Shakespeare Quarterly şi Shakespeare Survey etc. În 2014, a primit titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare de la Craiova.
Despre Octavian Saiu
Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Hong Kong, Noua Zeelandă, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Din 2014 este moderatorul Sesiunii de Shakespearologie a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova. Este consultant al mai multor festivaluri din lume și Președinte al Asociației Internaționale a Liderilor în Teatru (IATL - International Association of Theatre Leaders). Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 14 volume despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. În 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”.
Despre Teatrelli
TEATRELLI este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București - CREART. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli a devenit, din perspectiva strategiei curatoriale, un laborator artistic în dialog cu public, dedicat producțiilor inovatoare de teatru și dans, unor serii de performance-uri work in progress, precum și dezbaterilor culturale.
www.teatrelli.com / https://www.facebook.com/teatrelli / www.instagram.com/teatrelli/
Comentarii
Trimiteți un comentariu