Pianista de jazz Ramona Horvath în concert de Ziua Națională a Franței 2022 la Sunset Sunside din Paris
Joi, 14 iulie 2022, începând cu orele 19:00, la cel mai cunoscut club de jazz din Paris “Sunset Sunside”, cu ocazia Zilei Naționale a Franței 2022, va avea loc concertul Hommage à Brodway, concert ce va fi susținut de pianista de jazz Ramona Horvath alături de excelentul chitarist american Saul Rubin – muzician de top al scenei de jazz din New York și acompaniator al saxofonistului Sonny Rollins – contrabasistul francez Nicolas Rageau și bateristul italian Antoine Paganotti. Mai multe informații despre concertul cu tema Brodway Shows pot fi găsite accesând site-ul clubului de jazz Sunset Sunside din Paris: https://www.sunset-sunside.com/2022/7/artiste/3255/8424/
***
RAMONA HORVATH: considerată ca fiind “unul dintre cei mai originali pianiști din Paris” (Jazz Hot), pianista cu "muzicalitate maximă, tehnică impecabilă și tușeu de catifea" (Jazz Magazine), Ramona HORVATH concertează cu mare succes pe diferite scene franceze și europene, în cluburi, săli de concert și în cadrul unor festivaluri: Austria (Sala Radio ORF, Bosendorfer Hall), Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria, etc. Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București, iar în prezent este unul dintre cei mai virtuoși pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical. A fost eleva și mai apoi partenera de scenă a marelui pianist Jancy Korossy, alături de care a susținut numeroase concerte la două piane, în principal în afara României (Germania, Austria, Ungaria, Italia, Spania, Portugalia..). Cei doi pianiști au înregistrat un album editat la casa de discuri "Electrecord", intitulat "Dor de Acasă" (2008) album premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009). De câțiva ani pianista este stabilită la Paris unde s-a impus deja ca unul din muzicienii cei mai activi ai scenei jazz. Până în prezent Ramona și-a lansat în Franța la celebra casa "Black & Blue" trei albume în nume propriu, în trio, quartet și duo, ce s-au bucurat de mare succes în presa de specialitate din Franța: Libération, Jazz Magazine, Jazz Hot, Pianiste Magazine, Classica, Télérama. etc. Cel mai recent disc al pianistei "Le Sucrier Velours" (în duo alături de contrabasistul francez Nicolas Rageau) a făcut însă unanimitate în plus și în presa internaționala (SUA, Austria, Ungaria, Olanda...etc). Ramona a atras atenția postului național TVR - Internațional/Cultural care i-a consacrat câteva emisiuni portret, din ciclul "români de succes din diaspora", iar recent am putut-o vedea și la televiziunea franceză TV5. Pentru mai multe informații despre activitatea pianistei de jazz Ramona Horvath puteți afla accesând site-ul: https://www.ramonahorvath.com/
Comentarii
Trimiteți un comentariu