Festivalul SoNoRo Musikland IV își continuă drumul în satele din Transilvania

 




Muzicieni în premieră la ediția a IV-a


Festivalul SoNoRo Musikland, ediția a IV-a, care a început în data de 22 iulie 2022, își continuă drumul în satele din Transilvania. După trei concerte în Brașov și două în Prejmer și Hălchiu, traseul cultural pe care îl va urma conține opriri la Biserica Fortificată din Criț; în Meșendorf, la Biserica Fortificată și Meșendorf Gasthaus; în Sala Barocă a Primăriei Sighișoara; în Viscri, la Biserica Fortificată și Pensiunea Viscri 125 și la Cross Country Farm din Prod.


Dintre cei 12 muzicieni invitați la festival, cinci participă în premieră la un proiect SoNoRo.


Violonista franceză Clémence de Forceville, născută în 1991, a câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale și colaborează ca solistă cu Orchestra Filarmonicii din Baden-Baden, Orchestra Filarmonicii din Sofia și Orchestra de Cameră din Catalonia.

A studiat la Berlin cu Antje Weithaas, Mihaela Martin și Eberhard Feltz. Înainte de aceasta, a obținut un masterat cu cea mai mare distincție la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris, unde a studiat cu Olivier Charlier. 

În 2021 a devenit concertmaestru al Orchestrei de Cameră din Paris, condusă de Lars Vogt. Predă ca asistentă la clasa de vioară a lui Philippe Graffin la Conservatoire Nationale Supérieur de Musique et de Danse de Paris. 

Grație sprijinului generos al Fundației Boubo-Music, Clémence cântă la o vioară de Lorenzo Storioni care datează din 1777. Muziciana franceză se află pentru prima dată în România.


Jesús Reina a fost inițiat în arta violonistică de bunicul lui, José Reina, prin intermediul muzicii populare. Când avea opt ani, Yehudi Menuhin și Natasha Boyarskaya l-au invitat pe Jesús să studieze la Școala Yehudi Menuhin. La 10 ani a fost acceptat la Școala Reina Sofía, iar doi ani mai târziu, Jesús a intrat la Universitatea Indiana pentru a studia cu Mauricio Fuks. Apoi, la vârsta de 15 ani, a urmat cursurile Școlii de Muzică Manhattan din New York cu Patinka Kopec și Pinchas Zukerman.

Jesús a fost prezent pe scene renumite, precum Wigmore Hall și Royal Festival Hall din Londra, Carnegie Hall din New York, Centrul Național de Arte din Ottawa, Filarmonica din Sankt Petersburg, Auditoriul Național din Madrid și Palau de la Música din Barcelona. 

Jesús este cofondatorul și directorul artistic al Festivalului Málaga Clásica. Eforturile sale i-au adus Medalia de Onoare a orașului Malaga și Premiul Porțile Andaluziei, o recunoaștere acordată persoanelor și instituțiilor care promovează valorile Andaluziei în lumea întreagă.


Mihai Cocea este unul dintre violiștii cei mai promițători din generația sa, fiind laureat al numeroase concursuri internaționale și naționale. El a obținut premiul trei la Concursul Internațional de Violă Watson Forbes și a fost finalist la Concursul Internațional Yuri Bashmet din Moscova. A studiat la Zürich cu Lawrence Power și la Academia Regală de Muzică din Londra cu Paul Silverthorne. Este invitat la festivaluri precum Sermoneta (Italia), Wonderfeel (Olanda), Norfolk and Norwich Festival (Regatul Unit al Marii Britanii), Festival Von Vlaanderen (Belgia) și la Huilo Huilo Music Festival (Chile). În calitate de solist, a concertat cu diverse orchestre precum NOVA Rossia, Moscow Soloists, Brussels Philarmonic și St. Andrews Symphony Orchestra.

În prezent, este șef de partidă al Orchestrei Filarmonice din Bruxelles și membru al grupului „Carousel Ensemble”. Din noiembrie 2020, a primit titlul de Asociat al Academiei Regale de Muzică din Londra pentru activitatea sa pe plan internațional.


Liisa Randalu s-a născut în Tallinn, Estonia, și a crescut în Karlsruhe, Germania, unde a început să cânte la vioară. A studiat vioara la Stuttgart timp de doi ani, apoi și-a continuat studiile de violă la Universitatea de Muzică și Artă Interpretativă din Frankfurt cu Roland Glassl și la Școala de Muzică Hanns Eisler din Berlin cu Friedemann Weigle. De asemenea, a studiat cvartetul de coarde și muzica de cameră la Universitatea de Muzică din Köln cu profesorul Harald Schoneweg și la Școala de Muzică Reina Sofia din Madrid cu profesorul Günter Pichler.

Liisa a câștigat mai multe concursuri internaționale și a cântat cu orchestre precum Orchestra de Cameră din Tallinn, Orchestra Simfonică Națională Estonina, Orchestra Simfonică din Berna, Camerata Salzburg și Orchestra Simfonică din Bamberg.

Între 2012-2021 a fost violista Cvartetului Schumann. De asemenea, este membră a Cvartetului Albrecht Mayer și predă la Conservatorul Feuermann al Academiei din Kronberg și la Universitatea de Muzică și Artă Interpretativă din Frankfurt. Cântă la o violă de Giovanni Pistucci din 1880.


Pianistul Gustavo Carvalho a fost prezentat de revista franceză „Le Monde de la Musique”, în numărul din februarie 2004, ca fiind unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale. Gustavo a studiat cu Magdala Costa la Belo Horizonte, Oleg Maisenberg la Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena și Elisso Virsaladze la Conservatorul Ceaikovski din Moscova.

Născut la Belo Horizonte (Brazilia) în 1982, a interpretat concertele lui Șostakovici la vârsta de 12 ani, cu Orquestra Sinfônica de Minas Gerais, la Palácio das Artes din Belo Horizonte. 

A susținut recitaluri solo și de muzică de cameră în săli prestigioase precum Tonhalle (Zürich), Musikverein din Viena, Auditorium du Louvre (Paris), Philharmonie am Gasteig (München) și Sala Mare a Conservatorului din Moscova. Este invitat frecvent la festivaluri precum Piano aux Jacobins (Toulouse), Prussia Cove și Stift. 

Este fondatorul și directorul artistic al Festivalului Artes Vertentes din Tiradentes (Brazilia), care va avea cea de-a XI-a ediție în septembrie 2022.


Sunt încântat că anul acesta am reușit să invităm muzicieni noi la SoNoRo Musikland, pentru a aduce prin prezența lor o infuzie de noutate artistică. Alături de muzicienii care au participat deja la proiectele noastre și care sunt obișnuiți să interpreteze împreună, sunt convins că artiștii nou-veniți se vor integra ușor în formulele artistice ale programului, căci au deja o carieră solidă, sunt premiați și interpretează pe multe dintre scenele celebre ale muzicii clasice. Abia așteptăm ca publicul român să se bucure de talentul care i-a consacrat! – a declarat Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.


Printre muzicienii care au luat parte la proiectele SoNoRo și participă anul acesta la Festivalul SoNoRo Musikland se numără violoniștii Nicolas Dautricourt, violistul Răzvan Popovici, violonceliștii Justus Grimm, Benedict Klöckner și Radu Nagy, pianista Diana Ketler, precum și clarinetistul Thorsten Johanns.


A doua parte a Festivalului SoNoRo Musikland 2022 are următorul program:

IN LOVE AGAIN / DIN NOU ÎNDRĂGOSTIȚI – Miercuri, 27 iulie 2022, ora 19:00, Biserica fortificată din Criț, județul Brașov

HEIMATKLÄNGE / SUNETE DE ACASĂ – Joi, 28 iulie 2022, ora 19:00, Biserica fortificată din Meșendorf, județul Brașov

JAMSESSION 1 – Joi, 28 iulie 2022, ora 21:30, Meșendorf Gasthaus, județul Brașov

FREUDE / BUCURIE – Vineri, 29 iulie2022, ora 18:00, Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighișoara

JAMSESSION 2 – Vineri, 29 iulie 2022, ora 21:30, Pensiunea Viscri 125, județul Brașov

AVANTI – Sâmbătă, 30 iulie 2022, 19:00, Cross Country Farm, sat Prod, comuna Hoghilag, județul Sibiu

FINALE – Duminică, 31 iulie 2022, ora 19:00, Biserica fortificată din Viscri, județul Brașov


Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare.

Rezervările se fac pe https://musikland.sonoro.ro/, în pagina dedicată fiecărui concert.


Credite foto: Șerban Mestecăneanu (Clémence de Forceville, Jesús Reina, Mihai Cocea, Gustavo Carvalho); www.liisarandalu.com (Liisa Randalu)

Comentarii