Pian la superlativ


  • Un recital de excepție și o comedie spumoasa pentru pianist și actriță, într-o combinație unică de artiști români care strălucesc pe scenele internaționale și mari nume străine, ajung la București în cadrul Festivalului " Hoinar” 2021, pe 11 și 14 decembrie 
  • Florian Mitrea – pianist de origine română care a debutat pe scena celebrei Carnegie Hall din New York și, la numai 32 de ani, este profesor la celebra Academie Regală din Londra; Nil Mladin – unul dintre cei mai promițători pianiști de generație tânără, născut la București și bursier la Londra; Sarah Gabriel – soprană și actriță britanică despre care prestigiosul cotidian The Guardian scrie că are vocea rafinată și regală ca o șampanie; Richard Williams, actor și regizor cu o carieră începută la Royal Shakespeare Company; Artista și light designer-ul Dana Paraschiv – în calitate de asistent de regie –, aclamată pentru montarea spectacolului De ce fierbe copilul în mămăligă la New York, Oxford sau Zürich; Acestea sunt numele pe care Festivalul „Hoinar” 2021 le pune împreună pentru a oferi publicului de la București, pe 11 și pe 14 decembrie, un recital extraordinar pentru pian la Ateneul Român și un spectacol inedit pentru pian și voce la ARCUB – Sala MareMuzică clasică așa cum nu ați mai ascultat până acum, dedicată sută la sută regelui instrumentelor: pianul, în toate ipostazele sale, de la clasic, la modern și jazz”– este invitația pe care Festivalul Hoinar 2021 o lansează publicului. După un maraton cu trei concerte pentru pian interpretate în aceeași seară, care a avut loc la Brașov, festivalul continuă la București cu două evenimente de primă mână.  Pian la patru mâini. Pe 11 decembrie, de la ora 19, la Sala Mare a Ateneului Român, un recital extraordinar pentru pian invită la descoperirea unuia dintre cei mai promițători tineri pianiști de origine română, în prezent student cu bursă integrală la Academia Regală de Muzică din Londra: Nil Mladin. Născut la București, Nil Mladin a fost unul dintre primii cursanți ai programelor educative lansate de Festivalul Hoinar, încă de la ediția din anul 2016, și astăzi se conturează drept unul dintre cei mai promițători artiști români cu o carieră internațională în curs de dezvoltare. Florian Mitrea îl are ca invitat special pe scenă într-un duo memorabil, o interpretare în oglindă, de pian la patru mâini, combinat cu un recital solo. O seară cu muzică de Beethoven, Prokofiev și lucrări de Liszt și Rachmaninov compuse pentru pian la patru mâini intitulată „Sturm, Drang and Rhapsody”. Programul pornește de la muzica tumultoasă a curentului Sturm und Drang, care a răscolit cultura Europei secolului al-XVIII-lea prin elanul său revoluționar, trece prin atmosfera rapsodică a Romantismului și ajunge inclusiv în secolul al-XX-lea, cu ale sale extreme: pe de-o parte melancolia și dorul sfâșietor de casă, la Rachmaninov, și pe de alta, terifiantele sonorități ale războiului la Prokofiev. Muzică despre viața unei celebre jurnaliste americane. Pe  14 decembrie, de la ora 19, la Sala Mare a Centrului ARCUB cântăreața și actrița britanică Sarah Gabriel revine în România tot la invitația Festivalului, cu o piesă de teatru muzical scrisă de ea însăși – Dorothy Parker pleacă în voiaj! – o comedie dulce-amară despre viața si personalitatea jurnalistei americane de secol XX Dorothy Parker, care a rămas în istorie ca autoarea unor vorbe de duh legendare, o luptătoare pentru egalitatea în drepturi, îndrăgostită de Hemingway, și aprigă conducătoare a unui grup de scriitori și artiști la restaurantul Hotelului Algonquin, asemeni grupului de poeți de la Casa Capșa. O piesă de musical spumoasă, în regia lui Richard Williams (actor și regizor cu o carieră începută la Royal Shakespeare Company),ilustrată cu muzică de jazz semnată, printre alții, de Gershwin, Weill, și Arlen – compozitorului celebrului cântec Somewhere over the rainbow. Personajele piesei includ o secretară, un pianist, și o urnă mortură… Asistentă de regie a spectacolului este Dana Paraschiv, actriță formată în trupa Passe-Partout a lui Dan Puric și astăzi aclamată în străinătate, în orașe precum New York, Oxford sau Zürich. „Festivalul Hoinar își dorește să apropie artiști cu cariere în desfășurare, artiști în devenire și publicul larg. Am pornit de la ideea de a declanșa o dinamizare a relației artist-public și mi-am dorit să aduc la București oameni cu care am lucrat în străinătate, care au ceva proaspăt de spus pe scena de concert sau spectacol. În același timp, am vrut să dau înapoi școlii artistice românești care m-a format!” –Florian Mitrea, pianist Biletele pentru cele două evenimente din cadrul Festivalului Hoinar 2021 sunt disponibile astfel:
  • pentru recitalul din 11 decembrie, Ateneul Român, rezervări online se pot face la link-ul https://ove.ro/sala-mare-11-decembrie-2021, sau la Casa de Bilete a Ateneului în ziua concertului. Prețul unui bilet variază de la 42 la 52 RON, iar elevii și studenții la liceele de muzică și conservatoare au intrarea gratuită pe baza carnetului de elev/student;

  • pentru spectacolul de teatru muzical din 14 decembrie, ARCUB – Sala Mare, rezervări online se pot face la link-ul https://www.bilete.ro/dorothy-parker-pleaca-in-voiaj/dorothy-parker-pleaca-in-voiaj-14-dec-2021/?aff=showpass&utm_source=showpass_source. Prețul unui bilet este de 50 RON, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de bilete la preț redus – 25 RON. Festivalul Hoinar continuă pe 17 și 18 decembrie cu o serie de cursuri de măiestrie susținute de pianistul Florian Mitrea la Colegiul Național de Muzică George Enescu. Pianistul Florian Mitrea și fondatorul Festivalului Hoinar este descris de Martha Argerich ca fiind „unul dintre cei mai străluciți tineri pianiști ai momentului”, Florian Mitrea este dublu-laureat la Concursurile Internaționale de Pian de la Glasgow 2017, Saint Priest 2017, Hamamatsu 2015, München ARD 2014 și câștigătorul Concursului de Pian al Royal Overseas League. Lista de distincții continuă cu premii la Harbin în China în 2018, Manchester și Verona 2016. De asemenea, în 2018, a câștigat Festivalul Internațional de Pian de la New York, premiu în virtutea căruia i-a fost acordat debutul la Carnegie Hall. În prezent este profesor în cadrul Facultății de Pian a Academiei Regale de Muzică din Londra, cât și la Școala Purcell pentru tineri muzicieni. Este invitat în mod regulat să susțină cursuri de măiestrie  la Tokyo și la București. 

  • Despre Nil Mladin
  • Din luna septembrie a anului 2018, Nil Mladin studiază pianul la clasa profesoarei Joanna MacGregor la Academia Regală de Muzică din Londra, unde a fost admis cu bursă integrală. Este absolvent al Colegiului Național de Muzică George Enescu din București. A început studiul pianului la vârsta de șase ani la Școala de muzică „Iosif Sava” din București sub îndrumarea profesoarei Viorica Nistoroiu. Cinci ani mai târziu, s-a transferat la Colegiul Național de Muzică „GeorgeEnescu”, unde a studiat în continuare cu același îndrumător.
  • Despre Sarah Gabriel
  • Sarah Gabriel și-a făcut debutul american cu rolul Lucy Lockit din „The Beggar’s Opera”, de Benjamin Britten, sub bagheta lui Lorin Maazel. Este pasionată atât de repertoriul clasic, câtși de cel de jazz și teatro muzical al secolului al-XX-lea. A susținut recitaluri pe unele dintre cele mai prestigioase scene ale lumii – la Wigmore Hall, Glyndebourne, la Festivalurile Internaționale de la Dartington and Cheltenham –și a compus versurile pentru spectacolul Beethoveniana, prezentat în cadrul celebrului Festival BBC Proms 2020. 
  • Despre Richard Williams
  • Regizorul Richard Williams și-a început cariera la Teatrul Național din Londra, și este distins cu mai multe premii în Marea Britanie. Deopotrivă familiar cu repertoriul de teatro și cel de operă, a produs spectacole dintre cele mai variate, de la piese de Cehov la opere de Vivaldi și tearu muzical. Producția sa cu opera Tarka, pe muzică de Stephen McNeff și având libretul scris de însuși Richard Williams, a câștigat Premiul pentru cea mai bună operă nouă acordat de Royal Philharmonic Society. 
  • Despre Dana Paraschiv
  • Născută și crescută în București, Dana Paraschiv activează de la vârsta de 17 ani în zona artelor spectacolului și timp de opt ani a făcut parte ca actriță din trupa Passe-Partout a lui Dan Puric. Cu timpul, a trecut în afara scenei, la regie, schimbare care a făcut-o să se ocupe intens și de zona de light design. De curând, montarea s acu spectacolul De ce fierbe copilul în mămăligă, după romanul Aglajei Veteranyi, a fost apreciată în numeroase orașe din lume, precum New York, Londra, Zurich, Stockholm, Oxford, Cambridge.

  • Despre Festivalul Hoinar
  • Fondat de pianistul de origine română Florian Mitrea și organizat de Fundația Centrul Român de Muzică, Festivalul Hoinar reunește atât o componentă educativă, cât și o componentă festivalieră de concerte, recitaluri și spectacole unice în România, propunându-și să aducă în lumină nu doar un repertoriu de muzică clasică special, în interpretări originale, ci și unii dintre cei mai promițători artiști români ce desfășoară cariere internaționale, care merită descoperiți și de publicul din România. 

Comentarii