Luni, 18 ianuarie 2021, ora 17:00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” din Galați (Strada Domnească nr. 19), va avea loc inaugurarea expoziției „Impresii din New York” realizată de artistul Florian Doru Crihană. Expoziția organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Galați și prezentată de criticul de artă Mariana Tomozei Cocoș va putea fi vizitată în perioada 18 ianuarie – 5 februarie 2021.
“De peste 15 ani prezint și urmăresc evoluția în domeniul artelor vizuale a creației lui Florian Doru Crihană. L-am cunoscut ca pe unul dintre reprezentanții artei satirice românești apreciat pentru realizările lui originale în multe țări din Europa și chiar pe alte continente. În timp, mi-am schimbat opinia asupra acestor încadrări, în cazul lucrărilor sale: caricatură, artă satirică. Sunt efectiv concepte neîncăpătoare pentru ceea ce înseamnă o expoziție, sau doar o imagine creată de Florian Doru Crihană. Într-adevăr, fiecare lucrare a sa are o execuție laborioasă ce amintește de vechi ilustrații și mai ales de plăcerea de a povesti în imagini. Dar mecanismul care se află la originea ansamblurilor concepute de el este mult mai modern, mult mai dinamic, mai actual: cercetări atente, riguroase asupra unui motiv, a unei teme și apoi o explozie a imaginației. O imaginație care ne aduce în fața ochilor într-un mod firesc, corelându-le într-un mod surprinzător adesea, imagini ale trecutului, cu cele ale prezentului, asociații ce țin de domeniul suprarealismului, al fanteziei, dar care ne transmit cu precizie și finețe semnificații multiple. Care ne fac să zâmbim, să medităm, poate uneori să ne întristăm ușor; dar întotdeauna persistă în memoria noastră ca o nouă perspectivă, inedită, a felului în care privim în jurul nostru. Ne modelează subtil modul de a evalua imaginile, sensurile. Probabil această combinație inedită între rigoare, imaginație vie, mobilitate a spiritului de observație și notă de umor firesc, spontan, explică interesul pe care publicul din diferite țări îl arată creației sale; limbajul artei are într-adevăr universalitate.” Mariana Tomozei Cocoș, critic de artă
Despre expoziție:
Expoziția conține 32 de lucrări realizate în ulei pe carton, format uniform 30/40cm, vertical sau orizontal. Realizarea ei a durat 11 luni, pe durata anului 2017, aceasta fiind prezentată pentru prima dată publicului din Galați. În urma studiilor sale, artistul a tratat grafic subiecte cunoscute ca: Empire State Building, Chrysler Building, Podul Brooklyn, Podul Manhattan, Times Square, Central Park, Madison Square Garden sau mai puțin cunoscute: Penn Station, Singer Building, High Line, Chelsea Piers, Flatiron Building, Complexul Rockefeller, Row Park, Fifth Avenue, Queensboro Bridge, Central Synagogue, Mount Sinai Hospital, Carnegie Hall, Beresford Apartments.
Mai multe detalii despre expoziție pot fi găsite pe: https://crihanasnewyorkgallery.wordpress.com/
Comentarii
Trimiteți un comentariu