TURNEUL WEST MEETS EAST 2019


PARFUMURILE INDIEI ȘI TRANSILVANIEI
Ultima parte a trilogiei ce sărbătorește proiectul inițiat de Ravi Shankar și Yehudi Menuhin în 1967, îmbogățit cu muzici noi, inspirate de spațiul românesc
Turneul “West meets East” din 2019 propune melomanilor o nouă întâlnire eveniment între muzica clasică indiană și muzica românească, prin intermediul a trei concerte: la Timișoara (15 octombrie, la Sala Capitol, de la ora 19.00), București (17 octombrie, Sala Auditorium a MNAR, de la ora 19.00) și Pitești (18 octombrie, Filarmonica Pitești, de la ora 19.00).
Concertele readuc la viață spiritul proiectului “West meets East”, inițiat în 1967 de Ravi Shankar și Yehudi Menuhin, considerat o lucrare de temelie a muzicii World și sursă de inspirație pentru creația muzicală a generațiilor următoare. Trei albume ”West meets East” au fost publicate de cei doi maeștri acum mai bine de o jumătate de secol și trei concerte omonime au recuperat compozițiile lui Ravi Shankar de pe aceste albume, prezentându-le în premieră în România. Primele două turnee au avut loc în 2017 și 2018. Ediția “West meets East” din acest an marchează încheierea trilogiei și, totodată, prezentarea integrală a compozițiilor lui Ravi Shankar pentru vioară și instrumente indiene de pe cele trei albume.
Concertul “West meets East” 2019 va pune în scenă piese clasice indiene și românești de inspirație transilvăneană. Reprezentantul Vestului va fi creativul, impetuosul violonist și virtuoz francez Gilles Apap, foarte apreciat de Yehudi Menuhin, iar trioul de muzicieni indieni care vor aduce în mijlocul nostru exotismul și misterul Estului va fi format din Udhai Mazumdar (la tabla), discipol al lui Ravi Shankar, Rohan Dasgupta (la sitar) și Bhaskar Das (la flaut). 
Programul va include ultima serie de compoziții ale lui Ravi Shankar pentru vioară și instrumente indiene compuse pentru prietenul său, Yehudi Menuhin, recuperate de pe albumele inițiale “West meets East”, toate prime audiții în România. În dialog, se vor auzi piese românești cunoscute, inspirate de spațiul Transilvaniei, în aranjamente inedite pentru vioară și instrumente indiene, imaginate de Udhai Mazumdar. Astfel, în această nouă întâlnire muzicală între Vest și Est, alături de muzica clasică a Indiei de Nord, așa cum putea fi ea auzită în palatele maharajahilor, vor fi interpretate piese de Béla Bartók și George Enescu, compozitori aleși de Yehudi Menuhin să reprezinte Occidentul în cadrul proiectului de acum 52 de ani.
Biletele pot fi cumpărate de pe Eventbook.ro, Eventim.ro, Bilete.ro și din punctele de vânzare afiliate, ca de exemplu librăriile Humanitas, Cărturești, Kyralina, magazinele Vodafone, Orange Shop, Germanos, Inmedio, Relay, stațiile OMV și tote oficiile poștale.
"West meets East - după 50 de ani" a fost inițiat în anul 2017 și este manageriat de Jazzmine. Proiectul marchează împlinirea unei jumătăți de secol de la prima colaborare din istorie dintre un muzician clasic occidental și unul indian, Yehudi Menuhin și Ravi Shankar. Proiectul românesc și-a propus să recupereze acest dialog fertil dintre Vest și Est, identificând conexiuni inedite care să continue demersul inițiatorilor și implicând muzicieni care să îi aducă valențe contemporane.
Reprezentând vestul în turneul “West meets East” 2019, violonistul francez Gilles Apap este renumit în toată lumea atât pentru interpretările sale pline de virtuozitate de piese clasice consacrate, cât și pentru interesul pentru toate genurile de muzici tradiționale, de la bluegrass-ul american la muzica la scripcă irlandeză, de la muzica lăutărească est-europeană la muzica indiană, pe care le cântă cu aceeași pasiune și bucurie ca și muzica lui Bach, Mozart sau Ravel. Este un fin cunoscător al muzicii românești, iar interpretările sale de piese precum Hora Staccato, ori repertoriul lui George Enescu sau “Dansurile românești” ale lui Bartók, ridică sălile de concert în picioare.
Trio-ul indian este compus din:
Udhai Mazumdar la tabla (percuții indiene) și compozitor al lucrărilor noi, inedite, din proiectul West meets East. În 2017 și 2018, compozițiile sale au fost inspirate de muzicile Munteniei și ale Moldovei, ca de exemplu Hora Stacatto de Dinicu, ori Bagatela de Scărlătescu. În 2019, compozițiile sale sunt inspirate de muzica Transilvaniei.
Udhai a fost format ca muzician în tradiția milenară indiană, locuind împreună cu maestrul și avându-le colege de generație pe Anoushka Shankar și pe Norah Jones. A concertat în India, Franța, Italia, Elveția, Germania, Ungaria, România, Rusia, Ucraina, Mongolia, Vietnam și Indonezia.
Rohan Dasgupta este considerat unul dintre tinerii maeștri în devenire, bucurându-se de onoruri precum Premiul Președinției Indiei sau de Bursa Guvernului Indiei. Își reprezintă adesea țara în concerte ale misiunilor diplomatice din toată lumea. Rohan se remarcă printr-un stil dinamic și reflexiv, precum și prin multă deschidere pentru experimente în diverse genuri muzicale.
Bhaskar Das este cunoscut acum publicului român pentru sunetul cald al flautului său din bambus. Descendent al unei mari familii de muzicieni clasici indieni, Bhaskar a primit în dar primul său flaut la vârsta de 4 ani de la maestrul Bholanath Prasanna, profesor al legendarului Hariprasad Chaurasia. A câștigat numeroase premii la concursuri muzicale și a avut onoarea de a concerta în fața primului ministru al Indiei, Narendra Modi, și al Regelui Philippe al Belgiei.
______________________________________________
Eveniment organizat cu sprijinul Ambasadei Indiei în România, Institutului Francez din București Primăriei Municipiului Timișoara, Consiliului Local Timișoara și al Filarmonicii din Pitești.
Sponsori: Casa de avocatură Bondoc și asociații, Dr. Reddy's, Organic India, Aqua Carpatica.

Comentarii