Muzeul Național de Artă al României sărbătorește alături de Universitatea Națională de Arte București jumătate de secol de la înființarea primei secții de învățământ superior de design din România
MNAR și Universitatea Națională
de Arte București vă
invită joi, 24 octombrie 2019, începând
cu ora 19.00, la vernisajul expoziției
50 Design UNArte: o istorie vizuală a școlii de la București (1969-2019). Expoziția
își propune să scoată la lumină pentru prima dată o istorie tânără și ambițioasă
a învățământului superior de design de la Universitatea Națională de Arte București
din perioada 1969-2019. Modelată ca un jurnal de proces educațional, aceasta concentrează
o prezentare stratificată a istoriei designului din România, referindu-se la
pașii făcuți în anii ’60 – prin întemeierea secției de forme industriale, la schimbările accelerate după 1989 și finalizându-se cu istoria
sa foarte recentă.
În anul 1969 este înființată la București prima Secţie de Design – denumită
atunci de către oficialități Forme Industriale
– în cadrul Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, actual UNArte.
Ulterior, în 1971, ia naștere Secţia de Forme Industriale la Institutul de Arte
Plastice din Cluj, iar începând cu 1990, se întemeiază secții de design la
universități de profil din Iași și Timișoara.
Discursul
expozițional este structurat pe niveluri diferite de citire, invitând vizitatorul
la o lectură în straturi (aria profesională, ipostaze personale, circumstanțe oficiale),
facilitată de documente de arhivă, fotografii, schițe și teme de atelier,
studii, proiecte de licență și de disertație etc. Astfel, expoziția capătă forma
unei radiografii primare, utile și necesare pentru cunoașterea istoriei designului
din România, adresându-se atât specialiștilor (designeri, arhitecți, artiști vizuali,
istorici, cercetători în studii culturale, etc.) și studenților în domenii de
profil, cât și publicului larg, în fapt destinatarul și utilizatorul căruia i
se adresează designul.
50
Design UNArte: o istorie vizuală a școlii de la București (1969-2019) înseamnă
dezvăluirea unui domeniu
și a unei profesii care au contribuit la modelarea societății românești, dar și
evocarea în imagini a istoriei școlii de
design de la București și etalarea personalităților recunoscute internațional,
care au studiat la Universitatea Națională de Arte București.
Expoziția
este însoțită de un volum aniversar care implică o importantă și densă parte de documentare și
de cercetare. 50 Design UNArte: o istorie vizuală a școlii de la
București (1969-2019) va fi deschisă publicului la Muzeul Național de Artă al României, Sala Rondă și Holul Sălii Auditorium din corpul Știrbei,
în perioada 24 octombrie – 29 noiembrie
2019.
Comentarii
Trimiteți un comentariu