Festivalul Internațional George Enescu 2019 cucerește întreg Bucureștiul prin Programul Național Cantus Mundi



De la 150.000 la 500.000, aceasta este creșterea pe care proiectul Orașul cântă și-o dorește pentru publicul dornic de muzică din București.

Muzica Festivalului Internațional George Enescu va depăși granițele sălilor de concert prin Programul Național Cantus Mundi, care propune în ediția cu numărul XXIV a Festivalului o extindere a proiectelor muzicale ale acestuia cu peste 250 de noi micro-concerte și recitaluri, care vor avea loc în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului, în perioada 31 august – 22 septembrie.

Aproape 2.000 de coriști și instrumentiști din Programul Național Cantus Mundi vor face orașul să răsune la unison cu Festivalul Internațional George Enescu, în cadrul proiectului asociat Orașul cântă. Acesta este un program derulat în premieră, ce va contribui la creșterea conexiunii dintre oraș și festival și la extinderea experienței festivaliere către un public cât mai numeros și divers.
Orașul Cântă va îmbrăca Bucureștiul în muzică pe toată durata Festivalului Internațional George Enescu, astfel încât experiența adusă de acesta să poată fi trăită de cât mai mulți. Este un proiect Cantus Mundi complex și ambițios, care se va derula în 30 de puncte din oraș, de la parcuri, la centre comerciale și muzee, care a implicat sute de ore de organizare, care va pune în mișcare mii muzicieni, coriști și instrumentiști, tehnicieni, coordonatori, toți unindu-și eforturile pentru a-i conecta pe bucureșteni la ceea ce spunea Enescu: „muzica unește”.  Ne bucurăm că Programul Național Cantus Mundi poate contribui astfel la cel mai important eveniment cultural al României – Festivalul Internațional George Enescu, dăruind publicului frumusețea muzicii culte și conectându-i și pe cei care nu ajung în sălile de spectacol la vibrația festivalului”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Evenimentele din programul Orașul cântă al Cantus Mundi vor consta în spectacole de stradă, concerte în aer liber - corale sau instrumentale și recitaluri care se vor derula în București pe toată durata Festivalului Internațional George Enescu (31 august – 22 septembrie 2019). Accesul la acestea este liber, iar detaliile privind orele de desfășurare vor putea fi găsite pe paginile de Facebook ale Cantus Mundi și Festivalului și pe pagina web a Festivalului, în secțiunea „Programe Asociate” (https://www.festivalenescu.ro/series/programe-asociate/).

Spații de desfășurare ale evenimentelor din Orașul cântă:
Parcuri (în intervalul orar estimat 20.00 – 21.30):
Regele Mihai I al României - Herăstrău (31 august – 01 septembrie), Parcul Circului de Stat (07 - 08 septembrie, 14 - 15 septembrie și 21-22 septembrie), Parcul Unirii (31 august – 01 septembrie), Parcul Tineretului (07 - 08 septembrie, 14 - 15 septembrie și 21-22 septembrie), Parcul Sebastian (07 - 08 septembrie și 14 - 15 septembrie) și Parcul Drumul Taberei – Moghioroș (07 - 08 septembrie și 14 - 15 septembrie).
 Muzee partenere (în intervalul orar estimat 11:00 – 12:30, 17:00 – 19.30 sau 20.00 – 21.30):
Muzeul Național „George Enescu” (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie), Muzeul Național al Țăranului Român (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Galeria Galateca (14 septembrie, 19 septembrie și 21 septembrie), Muzeul Național al Literaturii Române (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (7-8 septembrie și 14-15 septembrie).
 Centre comerciale (în intervalul orar estimat 12.30 – 13.30):
Promenada (31 august - 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie), Mega Mall (31 august - 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie), Sun Plaza (31 august - 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie).
De asemenea, evenimente Cantus Mundi se vor desfășura și în spațiile de birouri cu sprijinul CBRE România, organizație care administrează în București 18 clădiri de birouri și mall-ul Sun Plaza.
 Centre de birouri (în intervalul orar estimat 12.00 – 14.00):
Timpuri Noi Square, S-Park, Metroffice, Victoria Business Park, Green Gate, Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, Campus 6.1, Globalworth Plaza, Bucharest Tower Center, BOC, Oregon Park, Expo Business Park, Floreasca Park, Globalworth Green Court. 
Orașul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Național Cantus Mundi prin Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, ca program asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019. Orașul Cântă este desfășurat de Cantus Mundi București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

Comentarii